Audit financiar

·         44% dintre societăţi au contractat auditul financiar cu 12 luni înainte de termenul de raportare, 38% cu 6 luni înainte de acest termen şi doar în 12% din cazuri acesta a fost contractat cu doar 3 luni înainte;

·         metoda de evaluare a elementelor de bilanţ la valoarea justă pe baza tratamentului alternativ, respectiv reevaluarea activelor imobilizate, este destul de puţin utilizată (exemplu : 8,82% în cazul imobilizărilor necorporale şi 38,24% în cazul imobilizărilor necorporale);

·         tehnica estimărilor este folosită în special în : 68% din cazuri la determinarea provizioanelor, 59% din cazuri pentru determinarea deprecierii activelor şi a pierderilor de valoare, 47% din cazuri pentru evaluarea la valoarea justă. Se remarca faptul că tehnica estimărilor în determinarea duratelor de viaţa utilă ale activelor corporale şi necorporale nu este utilizată în peste 58% dintre entitaţile analizate. Principalele cauze invocate sunt utilizarea duratelor de viaţă permise din punct de vedere fiscal, dar şi lipsa specialistilor sau costurile prea ridicate generate de aceste estimări. Astfel, faptul că 9% dintre entitaţi au declarat că nu efectuează estimări implică extinderea analizei prvind tehnicile de evaluare utilizate de acestea.

58% dintre respondenţi apreciază că raportul cost-beneficiu justifică aplicarea IFRS, în timp ce peste 17% dintre respondenţi apreciază că raportul cost-beneficiu nu este justificat, acestia fiind reprezentaţi de companiile nationale cărora aplicarea IFRS le-a fost impusă de institutiile financiare creditoare în calitate de utilizatori ai raportărilor financiare.

Fekete Szilveszter

Fekete Szilveszter îşi propune în publicaţia ştiinţifică “Cercetare conceptuală şi empirică privind raportările financiare din România şi convergenţa şi conformitatea cu IFRS” să studieze şi să cuantifice dacă şi în ce măsură cei care aplică IFRS în România înţeleg conţinutul acestor norme.

Având că punct de plecare concluziile emise în literatura de specialitate internaţională privind necesitatea, impunerea şi aplicarea IFRS la nivelul altor ţări, Fekete îşi justifică demersul de realizare a unei cercetări privind percepţia firmelor privind introducerea şi mai ales aplicarea IFRS în România, în termeni de comparabilite şi mai ales noutate la nivelul ţării noastre.

Concluziile emise în literatura internaţională de specialitate şi enumerate de Fekete pot fi sintetizate astfel:

·         ţările în care protecţia creditorilor şi investitorilor este mai slabă sunt mai dispuse să implementeze IFRS, acestea fiind considerate un mijloc de îmbunătăţire a protejării acestora (Hope et al, 2006);

·         IFRS este o cerinţă, de asemenea, şi pentru ţările care au un sistem contabil dezvoltat, deoarece raportările financiare de înaltă calitate presupun nu numai transparenţa şi exhaustivitatea prezentărilor, ci şi comparabilitatea datelor financiar-contabile (Pownall şi Schipper, 1999);

·         profesia contabilă are nevoie de ghiduri de implementare şi alte materiale privind utilizarea standardelor şi se impune necesitatea de constituire a unui organ de reglementare a contabilităţii în Europa care să aibă că sarcină şi raportarea către IASB (Schipper, 2005);

·         criticile aduse IFRS sunt, mai ales, libertatea pe care aceste norme o acordă profesioniştilor contabili (IFRS fiind bazate pe principii) şi problemele conceptuale şi practice de evaluare şi recunoaştere a valorii juste (Dobler, 2008);

·         majoritatea directorilor financiari ale companiilor Europene listate la bursă (2000-2004) erau de acord cu introducerea IFRS că referenţial de raportare financiară în Europa, majoritatea firmelor fiind pregătite pentru aplicarea acestor norme (PWC, 2000,203,2004a,2004b);